Skip to content
Te aflii aici: Acasa arrow Blog arrow Barcelona


iul 08
2012

Barcelona

Scris de Adela in Adela

O noua aniversare, o noua vacanta. Anul acesta am ales Barcelona, si bine am facut pentru ca a fost superb! Orasul marilor nebuni, orasul lui Antonio Gaudi, Pablo Picasso si Salvador Dali are de toate: mare, munti, cladiri frumoase, distractie, localnici primitori, parcuri, istorie, facilitati pentru turisti, preturi ok, life-style, shopping etc. Plina de viata, Barcelona iti trezeste simturile si ti le incanta la fiecare pas. Fie ca alegi sa vezi orasul, fie sa lenevesti la plaja, atmosfera locului te schimba in bine, te marcheaza si iti ramane in memorie pentru totdeauna. Asadar, unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii, Barcelona, se numara printre cele mai vizitate metropole europene, atmosfera mediteraneana, diversitatea activitatilor culturale si artistice fiind principalele atractii ce ne-au cucerit, atat pe mine cat si pe Radu. Dupa ce am vizitat acest oras mi-as dori sa traiesc in el, dar haideti sa va spun mai exact de ce m-a cucerit si care sunt cateva din motivele pentru care Barcelona este unul dintre cele mai indragite orase din lume.

Noi am stat in centrul istoric - Barri Gotic, hotelul fiind amplasat chiar in Placa de la Seu. Am avut un peisaj de vis pentru ca din camera vedeam Catedrala La Seu, una dintre cele mai frumoase cladiri gotice din oras. Langa aveam Ramblas-urile cu magazine si restaurante, piata la Boqueria aceasta ''mecca a gurmanzilor'' si imediat ajungeam si pe faleza asa ca va recomand aceasta zona pentru cazare. Am vizitat toate obiectivele importante, am stat la plaja, am trait istoria clubului meu preferat, FC Barcelona pe Camp Nou, restaurantele de pe faleza ne-au incantat simturile cu preparatele specifice locului, plimbarile romantice la ceas de seara cu Radu a insemnat un semn frumos pe inima numit Barcelona.

1.jpg
2.jpg
 3.jpg 4.jpg


Barcelona m-a cucerit! O explozie de culoare, port comercial dar si faleza romantica, mare involburata dar si navigabila, revolutie arhitecturala ca in niciun altul, monumente in fiecare piata, viata, culoare, frumos, perfectiune, curatenie si multe altele pe care doar vizitand acest oras le traiesti. Probabil obiectivul turistic principal al orasului este celebra catedrala Sagrada Familia, capodopera neterminata a lui Gaudi (Gaudi este considerat un geniu al arhitecturii si se spune ca a preluat constructia catedralei la varsta de 30 de ani, dedicandu-si apoi toata viata acesteia, locuind chiar in incinta constructiei). Biserica nu este inca terminata si se preconizeaza ca va fi terminata in maxim 30 de ani. Aceasta este construita exclusiv din bani provenind din donatii si din taxele incasate de la turisti. Daca veti vizita catedrala veti intelege de ce le sunt necesari constructorilor peste 100 de ani pentru a o termina (constructia a inceput prin 1920), sculpturile in piatra fiind realizate manual. Catedrala este mareata, se munceste non-stop la noul corp insa desi tehnica a avansat ce a facut Gaudi bate la pas noua tehnologie. Este o discrepanta mare intre nou si vechi si cat se incearca acum ce a facut Gaudi nu va mai face nimeni. Nu mi-a placut nici amplasarea catedralei intre blocuri si strazi, in fata ce este un parculey din care poti face poze fara sa risti sa fi calcat de grupurile de turisti sau de masini.

5.jpg
6.jpg
7.jpg 8.jpg


Piata La Boqueria cotata si la bursa, aceasta ''mecca pentru gurmanzi'' nu trebuie sa o ratati. Este un paradis al gusturilor si simturilor, asa ceva rar iti este dat sa vezi. Asa ca nu ratati aceasta piata! In El Mercat de Sant Josep de la Boqueria (situata pe locul unei foste manastiri), se poate intra direct de pe Rambla, faimoasa artera semipietonala a orasului Barcelona. Piata, citata in documente inca in 1217 si reconstruita in 1853, nu se limiteaza doar la peste si alte daruri savuroase ale marii, aici putand fi admirate/cumparate/degustate fructe si legume, condimente si ierburi de gust – toate revarsate efectiv din Cornul Abundentei, dar si alte specialitati locale, de la cel mai scump jambon Pata Negra (din carne de porc hranit numai cu alune, ghinde si jir) sau insinuantele criadillas (testicule de taur sacrificat in corrida) la faimoasa queso manchego (branza de oaie din La Mancha, regiunea lui Don Quijote). Totusi, cine vine aici nu are cum rata pestii si crevetii de toate dimensiunile, scoicile si crustaceele, ori specialitati precum maruca (un fel de batog de icre, care a starnit interesul lui Andrew Zimmern la Bizarre Foods)

9.jpg
10.jpg
11.jpg 12.jpg

FC Barcelona este echipa mea preferata. Nu puteam sa nu trec sa vad istoria acestui club. Turul Camp Nou este cea mai buna varianta de a experimenta Barca din interior. Vizita incepe la primul nivel al Muzeului, acesta este un muzeu modern, cu pereti interactivi in format mare, vitrine noi si o varietate mare de obiecte care scot la iveala istoria FC Barcelona si explica valorile care au facut Barca “mai mult decat un club”. Experienta Camp Nou merge pe urmele jucatorilor care au facut istorie, cum ar fi Kubala, Cruyff, Maradona, Guardiola si Ronaldinho, printre altii, iar vizitatorii pot simtii adevarata pasiune a Barca vizitand cele mai emblematice zone ale Camp Nou: incluzand camera de schimb a gazdelor si tunelul pana la teren, de unde va puteti bucura de o vedere panoramica a intregului stadion. Aici devine realitate visul oricarui fan de fotbal, in timp ce simte exact ce inseamna sa fi un jucator la Barca.  Urmeaza vizita studioului de televiziune, zona mixta, camera presei si cabinele de comentarii iar turul se incheie la etajul al doilea, unde am vizitat fascinantul spatiu Multimedia.

13.jpg
14.jpg
15.jpg 16.jpg


Am admirat Fantanile Magice un spectacol unic de culoare si sunet. Esti vrajit de muzica deosebita iar jocul de culori te lasa fara cuvinte. In fata Palatului National se afla Fantana Magica din Montjuic se afla in fata Paltului National. Acest spectacol minunat de apa, muzica si lumini a avut loc prima data in 1929 cu ocazia Marii Expozitii Universale. Cand cel care a conceput intregul ansamblu a inaintat proiectul sau, cu un an inainte de expozitie, toata lumea a crezut ca este un plan mult prea ambitios pentru a putea fi realizat si terminat la timp. Peste 3000 de muncitori au fost mobilizati pentru a realiza proiectul in mai putin de un an. Cand pui la un loc culori, miscare, lumina, muzica si apa totul devine un spectacol de magie. Fantana magica din Montjuic este un obiectiv turistic ce nu poate fi ratat in cadrul oricarei vacante in Barcelona.
Barcelona intrece la capitolul parcuri aproape orice oras din Europa. Parc Guell, Ciutadella si Montjuic sunt doar cateva dintre ele.Pozitionarea unica a parcului Montjuic asigura o priveliste asupra orasului foarte frumoasa. In parc puteti admira gradinile, un castel, satul olimpic al Olimpiadei din 1992 si multe altele. Puteti folosi si funicularul pentru a ajunge la Montjuic, pe care il puteti lua chiar de pe plaja Barceloneta. Pentru aproximativ 20 de euro puteti vizita toate muzeele din Montjuic, puteti inchiria o bicicleta sau puteti inota in piscina olimpica. De asemenea tot in pretul acesta intra si folosirea funicularului si a trenului pentru turisti. Tot pe Montjuic se afla si Palau Nacional, o cladire cu aer istoric care totusi nu este atat de veche, fiind construita in 1929. Palatul a fost transformat in Muzeul National de Arta Catalana.

17.jpg 18.jpg
19.jpg 20.jpg


La Pedrera este una dintre operele arhitectonice ale lui Antoni Gaudi. Casa Mila a fost imediat numita “La Pedrera” – cariera de piatra, datorita fatadei sale exterioare ce aduce cu o stanca. Exista multe terorii referitoare la sursa de inspiratie a lui Gaudi cand a proiectat La Pedrera de la valurile oceanului pana la anumiti munti. Zoo Barcelona este parte din Parc de la Ciutadella si gazduieste peste 7000 de animale din aproximativ 500 de specii. Vizitatorii gradinii zoologice din Barcelona se pot bucura de un spectacol acvatic cu delfini sau cu balene ucigase.Muzeul Picasso este un obiectiv turistic important din Barcelona si are una dintre cele mai complete colectii de opere de arta ale lui Pablo Picasso. Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Barcelona. Muzeul este gazduit de cinci palate medievale unite intre ele din Barri Gotic (cartierul gotic al Barcelonei).

21.jpg
22.jpg
23.jpg 24.jpg


Partea veche a orasului Barcelona este cu siguranta una dintre cele mai frumoase si romantice din intreaga Europa. Strazile inguste, magazinele, aerul in sine te invita sa te plimbi prin imprejurimi pentru a cunoaste fiecare particica a acestei zone. La Rambla este probabil cea mai cunoscuta zona a Barcelonei si pe buna dreptate. La Rambla se intinde de la Placa de Catalunya pana la statuia lui Columb, si este plina de chioscuri de ziare, standuri de animale si flori si de tot felul de artisti. Este fara indoiala locul unde se intalnesc toate felurile de oameni, turisti si localnici, intr-o diversitate extravaganta si plina de culoare.  Cea mai buna modalitate de a descoperi farmecul zonei este insa o simpla plimbare pe La Rambla si pe stradutele ce o inconjoara. Terasele de pe La Rambla au un farmec deosebit si merita incercate.

25.jpg
26.jpg
27.jpg 28.jpg



Parcul Guell este la fel de deosebit si special ca si celelalte opere ale lui Gaudi. Amenajarea parcului a fost incredintata lui Gaudi de catre Eusebi  Guell care a dorit crearea unui parc plin de stil pentru aristocratia Barcelonei.Parcul contine structuri de piatra uimitoare si cladiri fascinante. La intrarea in parc se afla celebrul dragon care este ornat in culori diverse si care aproape ca a devenit o emblema a Barcelonei. Coloritul sau ii confera un aer aproape magic si hipnotic. In varful dealului pe care este amenajat
Parc Guell, este o zona amenajata ca o terasa care ofera o priveliste superba a parcului si a intregului oras Barcelona. Aici se gasesc banci din mozaic multicolor care impresioneaza prin infatisarea lor.

29.jpg 30.jpg
31.jpg 32.jpg


Barri Gotic din Barcelona este cartierul gotic al orasului, o zona caracterizata prin cladiri vechi si inalte, strabatuta de stradute inguste si pline de istorie. Picasso a trait si a lucrat in Barri Gothic si de asemenea Juan Miro s-a nascut si a trait in tinerete aici. Barri Gothic este situat in partea dreapta a celebrei La Rambla cum privesti spre Placa de Catalunya. Barri Gothic este considerat centrul partii vechi a orasului Barcelona si cu exceptia unor modificari aduse in secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, majoritatea cladirilor dateaza din timpuri medievale. Exista unele cladiri inca de pe vremea cand romanii stapaneau Barcelona. Ramasite ale zidului roman pot fi inca vazute in Barri Gothic.
El Call, cartierul medieval evreiesc este si el situat in aceasta zona. Barri Gothic este practic un labirint de stradute ce converg in piatete. O mare parte a cartierului gotic este inchisa traficului cu exceptia vehiculelor care se ocupa cu aprovizionarea si taxiurilor. In Barri Gothic exista o serie de cladiri ce merita vazute cum ar fi Basilica La Merce si Primaria Barcelonei

33.jpg
34.jpg
35.jpg 36.jpg


Casa Batllo arata de-a dreptul remarcabil ca orice alta cladire proiectata de Gaudi si se incadreaza perfect stilului Modernista sau Art Nouveau. Cladirea arata ca cel care a conceput-o a incercat sa evite liniile drepte cu desarvasire iar majoritatea fatadei este decorata cu un mozaic facut din bucatele de ceramica variat colorate. In centrul Barri Gotic, in inima orasului Barcelona se gaseste catedrala gotica numita La Seu. Piatra de temelie a bisericii actuale a fost pusa inca din secolul al 13-lea dar catedrala a fost finalizata abia la inceputul secolului 20. Biserica a fost numita dupa sfanta ce patroneaza orasul Barcelona - Sfanta Eulalia.

Ajuns un port invechit, Port Vell a fost transformat intr-un port modern pentru yacht-uri si intr-un centru comercial si de distractie. Inaintea Jocurilor Olimpice din 1992 de la Barcelona, Port Vell, un port ce fusese scos din uz, era doar o zona aflata in paragina cu depozite goale, cladiri industriale, gropi de deseuri si linii de cale ferata abandonate. In cadrul unuia dintre cele mai drastice programe de reamenajare urbana, zona a fost transformata intr-un port pentru yachturi si zona de recreere, oferind orasului iesire la mare. O sosea care trecea pe malul marii a fost mutata pe sub pamant pentru a face loc zonei pietonale care se intinde acum de la Monumentul lui Columb pana in cartierul Barceloneta.
Un pod pietonal din lemn, Rambla de Mar, a fost construit pentru a face legatura intre La Rambla si Maremagnum, un complex cu magazine, cinematografe, baruri si restaurante. In spatele complexului Maremagnum se gaseste un cinematograf IMAX si Barcelona Aquarium.Cinematograful IMAX are trei sisteme de proiectie: ecranul Omnimax, IMAX flat si 3D IMAX, pentru care spectatorii folosesc ochelarii speciali 3D. Cea mai importanta atractie din Port Vell este Aquarium, una dintre cele mai mari atractii de acest gen din Europa. Cei peste 6 milioane de litri de apa adapostesc o varietate foarte mare de pesti printre care si 11 rechini. Ar mai fi multe de scris insa va recomand sa mergeti si sa traiti clipe minunate in acest oras absolut fenomenal care le are pe toate.



Hits: 2094
Comentarii (0)Add Comment

Scrie un comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micşorează | măreşte

busy

Latest Show


BV 01 ADE ediţia 328