Skip to content
Te aflii aici: Acasa arrow Blog arrow DIVA by Lăcrămioara Iordăchescu si Adela Diaconu


nov 27
2015

DIVA by Lăcrămioara Iordăchescu si Adela Diaconu

Scris de Adela in Adela

Braşovul va fi prezent şi în acest an la Bucharest Fashion Week, ce se va desfasura sîmbătă, 5 decembrie 2015, la Ambasad'Or Events, prin noua colecţie pret-a-porter elegant  DIVA, semnată de designerul Lăcrămioara Iordăchescu şi vedeta de televiziune Adela Diaconu. Lăcrămioara Iordăchescu şi Adela Diaconu sunt la a doua colaborare din acest an, în sezonul estival cei doi designeri realizând o colecţie de ţinute pentru plajă care s-a bucurat de un mare succes. De aceasta data, cele doua creatoare au ales să celebreze iarna cu o colecţie stralucitoare , caracterizată de feminitate, fineţe şi delicateţe.
b1.jpg
DIVA este o colecţie care pleacă de la ideea imprimarii notelor glamour în ţinutele vestimentare ale femeii moderne, indiferent de momentul zilei. Ţinutele sunt create pentru femei sigure, puternice, încrezătoare şi cu mult sex appeal, de la deux pieces-uri elegante, la rochii de seară care te duc cu gândul la prinţese. Pasionatii de moda vor putea  admira o colectie regala si pretioasa , din care nu vor lipsi surprizele, invitati de top si o coregrafie speciala!

Tinutele deux pieces sunt croite în linii sofisticate şi foarte feminine, cu tăieturi cambrate pe ţesături fine de lînă şi brocarturi, îmbogăţite cu detalii şi broderii aplicate şi realizate manual. Rochiile de seara scot in evidenta latura sic a colectiei, cromatica delicata, paietele si motivele decupate fiind principalele caracteristici ale creatiilor semnate Lacramioara Iordachescu si Adela Diaconu. Piesele colectiei vor seduce prin croiul bine structurat si pe alocuri asimetric, designerii folosind la perfectie combinatiile de tesaturi fine, care marcheaza aceasta linie de tipul printesa. Rochii de bal moderne, cu fuste lungi despicate puse pe body-uri din materiale pretioase precum dantela, matasea sau brocarturile scumpe si imbogatite prin broderii si aplicatii elegante din perle, cristale si fire de matase, cu decupaje adanci in fata sau pe spate. Rochiile sunt lungi, unele cu trenă, marcate fin în talie şi brodate cu paiete şi perle. Colectia DIVA evidentiaza farmecul rochiilor de tip sirena si a liniilor fluide, lungi, transpuse pe tesaturi pretioase si voaluri brodate. Tinutele colectiei sunt regale, diafane si sexi in acelasi timp.
b2.jpgb3.jpg
Adela Diaconu, a reușit în ultimii 10 ani să îmbine cu succes iubirea pentru sportul alb, cu profesia de jurnalist și cu pasiunea pentru modă. Adela şi-a câştigat celebritatea şi s-a impus în mass-media naţională şi locală ca producătoare şi realizatoare a emisiunii „BV 01 ADE” la Nova TV. Meritele sale profesionale au fost apreciate, emisiunea a carui producator si prezentator este fiind premiată la mai multe gale de televiziune din România pentru cea mai bună și longevivă emisiune Tv de lifestyle din România, cea mai bună emisiune de fashion și lifestyle, premiul pentru eleganță și stil în televiziune.Apariţiile Adelei din cadrul emisiunilor – ţinute vestimentare create, accesorizate și stilizate chiar de ea – au atras atenţia și admirația telespectatorilor, colegilor de breaslă și a multor vedete din țara noastră. După ce a practicat mulți ani tenisul de performanță, a cochetat  cu politica și s-a impus ca producător și realizator de emisiuni de televiziune, Adela a ales să creeze pentru telespectatoarele ei fidele colecţii vestimentare care să le reprezinte și să le evidențieze personalitatea.

Filosofia designerului Lacramioara Iordachescu referitoare la estetica este ca “Tinutele de colectie trebuie sa aiba un design special astfel ca ele sa ramina in memoria oamenilor ca fiind tinute inocente, diafane in forma, dar suficient de indraznete pentru a evidentia trupul feminin”.  Este îndrăgostită până peste cap de modă si o inspira oamenii, vremea frumoasă şi marea. Ii este foarte simplu să creeze cele mai sofisticate ţinute de ocazie, pentru care foloseste mătăsuri naturale, duchese: un gen de tafta cu compoziţie de mătase, dar şi dantele, fie că sunt brodate sau franţuzeşti. In atelierul de creaţie al designerului Lăcrămioara Iordăchescu orice model poate prinde contur şi nu există limite ale imaginaţiei când vine vorba de forme, culori şi accesorii.


Hits: 1487
Comentarii (0)Add Comment

Scrie un comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micşorează | măreşte

busy

Latest Show


BV 01 ADE ediţia 328